Peste 70% dintre femei au simptome musculo-scheletale în această perioadă a vieții. Statisticile au evidențiat că în unele populații, acestea sunt cele mai frecvente simptome de perimenopauză și menopauză.
Pentru 1/4 din aceste femei, aceste simptome musculo-scheletale sunt invalidante, având un impact negativ profund asupra calității vieții.
În 40% din cazuri, investigațiile nu evidențiază niciun fel de modificări structurale.
Printre simptomele și semnele acestui sindrom se numără:
La mai bine de 1/2 din femei, durerile articulare cauzate de dispariția efectului pronunțat antiinflamator al estrogenului ating apogeul în postmenopauza precoce și adesea nu sunt însoțite de modificări structurale evidente pe examinările imagistice.
Estrogenul reglează, de asemenea, funcționarea condrocitelor, care sunt celule specializate care, împreună cu o matrice densă extracelulară, compun cartilajele articulare.
Termenul de artralgie înseamnă propriu-zis durere articulară, dar în special în literatura medicală anglo-saxonă el este folosit mai ales atunci când aceste dureri nu sunt însoțite de modificări obiective, observabile, la nivelul articulației. Astfel se dorește diferențierea acestor dureri de cele din artrită, unde apar de obicei semne inflamatorii (căldură, umflarea articulației, roșeață).
Atunci când se suspectează o artrită, este obligatoriu un consult reumatologic.
Fibromialgia este un sindrom caracterizat prin sensibilitate crescută la durere și și tendință și la alte sindroame cronice dureroase.
Durerea din fibromialgie este resimțită în toate 4 cadranele corpului, dar în primul rând în regiunea trunchiului, cu dureri difuze la nivelul gâtului, umerilor, spatelui și pelvisului. Ea se asociază cu tulburări de somn sau somn aparent adecvat dar cu senzație de oboseală dimineața și oboseală persistentă. Adesea durerile articulare și musculare sunt însoțite de furnicături, senzație de arsură sau tumefierea membrelor, dar și de scoruri crescute de depresie și anxietate.
Cum atât diagnosticul de fibromialgie cât și atribuirea (peri)menopauzei drept cauză a simptomelor se face după excluderea altor cauze, iar simptomele celor două entități se întrepătrund, diferențierea lor este dificilă. Ameliorarea simptomelor sub terapie hormonală de menopauză poate face diferența.
Estrogenii și testosteronul scad durerea, activând căile inhibitorii ale durerii din măduva spinării, pe când progesteronul pare să o promoveze.
În timpul unui ciclu menstrual normal, scăderea estrogenilor este asociată cu creșterea percepției dureroase, în timp ce un raport estrogeni/progesteron mare se asociază cu activarea sistemului opioid endogen și scăderea percepției durerii.
Având în vedere că pt unele femei menopauza echivalează cu o stare prelungită a etapei ciclului menstrual în care estrogenii sunt scăzuți, durerea de orice cauză poate fi amplificată.
Testosteronul scăzut, oboseala, tulburările de somn și de dispoziție accentuează și ele percepția durerii.
Osteoporoza este o afecțiune generalizată a scheletului caracterizată prin scăderea rezistenței oaselor, care predispune la risc crescut de fracturi, mai ales la nivelul șoldului și al coloanei vertebrale.
Deși aceste fracturi au loc la femei de obicei în perioada de postmenopauză tardivă, pierderea de masă osoasă care are ca rezultat osteoporoza este cea mai marcată în perimenopauză. Uneori femeile au în această perioadă fracturi mai puțin grave, cum ar fi cele ale încheieturii mâinii, iar acestea sunt adesea semne premonitorii ale osteoporozei.
Oasele nu sunt structuri inerte, ci țesuturi vii care se află într-o continuă transformare și reînnoire. Ele au propriile vase de sânge și sunt formate din mai multe tipuri de celule, proteine și minerale.
Componentele principale ale oaselor sunt:
Materialul osos vechi este resorbit continuu de osteoclaste și înlocuit cu os nou sănătos de către osteoblaste.
După ce își încheie activitatea de depunere de os nou, osteoblastele rămân dormante la periferia osului (sub formă de celule osteoprogenitoare), dar se vor reactiva atunci când primesc semnalele potrivite pentru a-și relua activitatea.
Osteocitele sunt interconectate în matricea solidă printr-o rețea de canale fine prin care sunt percepute încărcarea mecanică și leziunile osoase. Ca răspuns la acestea, osteocitele secretă molecule care reglează sediul și ritmul în care trebuie să aibă loc remodelarea osoasă.
Activitatea osteocitelor e reglată la rândul ei de încărcarea mecanică a oaselor și de unii hormoni circulanți, cum ar fi PTH (hormonul paratiroidian) și estrogenul.
În faza reproducătoare, la femeile sănătoase există un echilibru între resorbția osoasă și formarea de țesut osos nou care face ca masa osoasă să fie relativ stabilă. Ea atinge un maxim în jurul vârstei de 30 de ani, după care începe să scadă lent.
În perimenopauză, deficitul de estrogeni afectează negativ acest echilibru, ducând la activarea osteoclastelor și la creșterea ritmului în care osul este resorbit peste capacitatea osteoblastelor de a forma os nou. Rezultatul este o fază de pierdere accelerată de masă osoasă în timpul fazei de tranziție către menopauză.
Pierderea osoasă după menopauză atrage după sine o deteriorare progresivă a microarhitecturii osului care slăbește scheletul și crește riscul de fracturi. Aceste modificări sunt accentuate de sedentarism, unele boli și unele tratamente medicamentoase care fie cresc resorbția, fie inhibă formarea osoasă.
Densitatea minerală osoasă (DMO) este un parametru care evaluează gradul de mineralizare al oaselor. Ea este apreciată printr-o investigație medicală numită osteodensitometrie sau DEXA (Dual-Energy X-ray Absorbtiometry), care reprezintă unealta clinică principală pentru evaluarea sănătății osoase.
DEXA este o investigație non-invazivă asemănătoare unei examinări CT sau RMN, care durează 20-30 de minute și în care pacientul este poziționat pe o masă de examinare deasupra căreia se deplasează brațul aparatului DEXA. DMO este apreciată la nivelul vertebrelor, al colului femural și al articulației șoldului în general. Dacă artrita sau protezele de șold fac imposibilă evaluare la nivelul șoldului, se poate măsura DMO și la nivelul porțiunii distale a radiusului (unul din oasele al antebrațului).
Rezultatele sunt raportate ca:
Rezultatele normale se încadrează între +1 și -1, iar osteoporoza se diagnostichează la scoruri <-2,5.
>>> Diagnosticul de osteoporoză se poate pune și numai clinic la o femeie în postmenopauză care se prezintă cu fractură vertebrală sau de șold, sau care are alți factori de risc care îi conferă risc înalt de fractură!!
Osteopenia este o fază premergătoare osteoporozei, în care scorul T se încadrează între -1 și -2,5.
Termenul este mai puțin specific din punctul de vedere al prognosticului, pentru că poate include atât femei în postmenopauză precoce care nu au alți factori de risc pentru fracturi și atunci riscul de fracturi este mic, dar și femeile în postmenopauză tardivă care au factori de risc pentru fracturi și atunci riscul de fractură este foarte înalt.
Nu trebuie însă scăpat din vedere faptul că cele mai multe femei care au fracturi în menopauza tardivă au osteopenie și nu osteoporoză!
Osteoporoza poate fi de 2 feluri:
Aproape 30% din cazurile de osteoporoză la femei reprezintă osteoporoză secundară (față de >50% la bărbați). De aceea, trebuie întotdeauna căutați factori care ar putea fi cauza unei osteoporoze secundare și care, la o femeie în peri/postmenopauză vor accentua și mai mult pierderea osoasă.
Consecințele semnificative clinic ale osteoporozei sunt fracturile osteoporotice, care mai sunt numite și fracturi de fragilitate. Acestea sunt fracturi care au loc după traumatisme minore sau cu impact de energie joasă, cum ar fi căderea de la același nivel, care nu ar fi avut loc în condiții normale de sănătate a oaselor.
În primul rând, pentru că osteoporoza/osteopenia nu dau niciun fel de simptome până la fractură. Este motivul pentru care osteoporoza se mai numește “boala silențioasă” sau “boala tăcută”.
Apoi, ne interesează pentru că există mijloace de prevenție eficiente pe care le putem utiliza, care constau în tratamente farmacologice, dar și în intervenții la nivelul stilului de viață.
Perimenopauza reprezintă, ca și în privința altor simptome, în același timp o fereastră de vulnerabilitate, prin pierderea accelerată de masă osoasă care are loc în această perioadă, dar și o fereastră de oportunitate, pentru că putem acționa pentru a stopa sau măcar a încetini această pierdere.
Unealta utilizată cel mai frecvent pentru estimarea riscului de fracturi în următorii 10 ani de viață este un algoritm computerizat numit FRAX. Acest algoritm combină DMO obținută prin DEXA cu vârsta, sexul, IMC (indicele de masă corporală) și factori de risc independenți obținuți pe baza unor metaanalize ale unor studii observaționale pe cohorte largi de populație.
Recomandările oficiale sunt ca femeile să înceapă testarea DEXA la 65 de ani dacă nu au factori de risc și la 50 de ani dacă au factori de risc.
La femeile în postmenopauză care nu au osteoporoză, repetarea DXA la 3 ani nu crește predicția fracturilor.
La femeile în postmenopauză între 50-64 de ani cu T> -1,5, retestarea se poate face la 65 de ani – vârsta la care se face screening-ul de rutină. Dacă însă scorul T inițial în primii 5 ani de la instalarea menopauzei a fost <-1,5 sau există factori de risc importanți, cum ar fi fracturi în antecedente sau boli/tratamente care predispun la pierdere osoasă, atunci retestarea se face mai devreme (după 3-4 ani).
La femeile în postmenopauză peste 70 de ani cu scădere în înălțime mai mult de 4 cm este necesară evaluarea imagistică a unor eventuale fracturi vertebrale.
Musculatura scheletică joacă un rol crucial în sănătatea oaselor, atât prin interacțiune mecanică, cât și prin intermediul unor substanțe secretate de mușchi numite miokine, care infuențează metabolismul osos.
Mușchii scheletici sunt atașați de oase și exercită forțe care stimulează formarea de țesut osos nou și menținerea echilibrului între formarea și resorbția osoasă. Această încărcare mecanică este esențială pentru sănătatea oaselor.
De asemenea, mușchiul scheletic funcționează și ca un organ endocrin, secretând miokine care reglează metabolismul osos și au rol antiinflamator. Secreția de miokine este stimulată de exercițiul fizic.
Conexiunea între mușchi și os este strânsă atât ca localizare, cât și ca origine embrionară, încât se vorbește de o unitate osteomusculară.
Sarcopenia este un sindrom caracterizat prin pierderea progresivă și generalizată a masei și funcției musculaturii scheletice (mușchii membrelor și ai trunchiului), care duce la risc crescut de dizabilitate, calitate scăzută a vieții și chiar deces.
Masa musculară atinge un apogeu între 20 și 25 de ani atât la femei cât și la bărbați, apoi scade cu vârsta.
Caracteristica principală a sarcopeniei și parametrul cel mai fidel de măsurare al funcției musculare este forța musculară scăzută.
Ca și oasele, mușchii cunosc un declin brusc în perimenopauză, sarcopenia fiind prezentă la 3% din femei în perimenopauza precoce și la 30% din femei în perimenopauza tardivă.
Deficitul estrogenic cauzează această scădere a masei musculare prin efect direct, estradiolul fiind esențial pentru menținerea masei musculare, dar și indirect, prin efectul altor simptome de menopauză. Printre acestea se numără tulburările de somn, lipsa de energie și uneori depresia, care duc la un stil de viață tot mai sedentar și adesea la alimentație inadecvată.
>>> După vârsta de 65 de ani, o perioadă de imobilizare la pat de doar 10 zile duce la o pierdere de masă musculară de aproximativ 1,5 kg. Cum astfel de imobilizări se pot întâmpla oricând fie din cauza unor intercurențe (viroze etc), fie din cauza unor acutizări ale unor boli cronice sau a unor accidente, este extrem de important care este rezerva de masă musculară cu care pornim în astfel de situații.
Există mai multe mijloace prin care putem evalua forța musculară și, indirect, masa musculară:
Osteosarcopenia este un sindrom mai recent descris care se referă la prezența simultană a osteoporozei/osteopeniei combinată cu sarcopenia. Această asociere se caracterizează prin faptul că frecvența dizabilităților, fracturilor și căderilor e mai mare decât pentru fiecare din componente (osoasă, respectiv musculară) luate separat.
Femeile cu osteosarcopenie au o rată a căderilor de 3 ori mai mare și o rată a fracturilor de 4 ori mai mare decât femeile care au numai osteopenie sau osteoporoză. Atunci când se adaugă sarcopenia, femeile mai în vârstă cu osteopenie au o rată a fracturilor similară sau chiar mai mare decât cele care au numai osteoporoză. Prin urmare, abordarea atât în privința prevenției cât și a tratamentului trebuie să țină cont de faptul că prezența sarcopeniei duce femeia din grupa de risc scăzut pentru fracturi în grupa de risc crescut, iar din cea de risc crescut în cea de risc foarte crescut.
Această entitate este probabil în creștere din cauza creșterii numărului femeilor care au un stil de viață sedentar și a obezității, cu infiltrarea cu grăsime a musculaturii.
Obezitatea se asociază frecvent cu sarcopenia, ducând la o afecțiune numită obezitate sarcopenică, în care acumularea de țesut adipos și scăderea masei musculare au loc simultan, crescând riscul cardiometabolic și mortalitatea în general.
Deși inițial s-a crezut că obezitatea conferă un grad de protecție împotriva osteoporozei, ultimele cercetări au concluzionat că, chiar dacă densitatea minerală osoasă poate fi crescută în obezitate, calitatea oaselor este scăzută prin afectarea metabolismului osos și creșterea inflamației, ducând în cele din urmă la un risc crescut de osteoporoză, fragilitate și fracturi.
Diabetul de tip 2, asociat adesea cu obezitatea, este un factor de risc independent pentru osteoporoză care, în contextul unei obezități sarcopenice, vine să complice și mai mult lucrurile.
Toate femeile, indiferent de DMO și de prezența sau nu a factorilor de risc pentru osteoporoză sau pentru fracturi trebuie încurajate să adopte măsurile privind stilul de viață enumerate în continuare. În plus, femeile în perimenopauză și postmenopauză precoce care nu au contraindicații au șansa unui start mult mai bun în prevenirea SMSM prin administrarea terapiei hormonale de menopauză (THM).
Așadar, cele 6 strategii sunt:
Exercițiul fizic regulat este, probabil, cel mai important factor pentru menținerea masei musculare și prevenirea declinului natural care are loc pe măsură ce înaintăm în vârstă.
Menținerea unei mase musculare adecvate este esențială pentru păstrarea sănătății osoase și prevenirea osteoporozei.
Abordarea tradițională în care femeilor li se spunea în această etapă a vieții că toate aceste manifestări ale sindromului musculoscheletal de menopauză vin cu vârsta și că ar fi bine “s-o lase mai încet” a fost contrazisă categoric de ultimele cercetări în domeniu, care au arătat că exercițiul fizic regulat este cea mai eficientă intervenție nu numai pentru longevitate în general, dar și pentru păstrarea autonomiei în ultima perioadă a vieții și pentru prevenirea declinului cognitiv și al demențelor.
De asemenea, în prezent se consideră că la exercițiile de tip aerob (cardio) care sunt importante pentru sănătatea cardiovasculară este bine să adăugăm antrenamente de forță.
>>> La ora actuală, cei mai mulți experți consideră că femeile trebuie să se antreneze în așa fel încât să fie puternice și nu gracile, pentru că între gracilitate și fragilitate limita e tot mai greu de distins pe măsură ce înaintăm în vârstă.
În perimenopauză și menopauză, scăderea estrogenilor se asociază cu scăderea accelerată a numărului de fibre musculare de tip II (fibre rapide) și a forței musculare.
În lipsa estrogenilor, mușchii și oasele noastre au nevoie de semnale provenite de la nivelul sistemului nervos central care să le semnaleze că au sarcini însemnate de îndeplinit și că trebuie să clădească masă musculară, respectiv osoasă, pentru asta.
Acest lucru se poate realiza prin ridicarea de greutăți, iar ridicarea unor greutăți mari mari în seturi cu mai puține repetări tinde să crească masa musculară mai eficient decât a celor mici cu mai multe repetări.
Un alt mijloc eficient atât pentru menținerea masei musculare cât și pentru prevenirea demineralizării osoase sunt antrenamentele pliometrice, care au la bază sărituri prin al căror impact asupra oaselor este stimulată formarea de os nou.
>>> Dacă nu ai mai făcut sport până acum, cel mai bun mod de a începe este, probabil, să îți faci abonament la o sală de sport unde să lucrezi cu un antrenor. În felul acesta vei avea un program de antrenament adaptat capacității tale de efort, iar antrenorul va crește progresiv intensitatea exercițiilor și se va asigura că le faci corect, reducându-ți astfel semnificativ riscul de a te accidenta.
>>> Dacă ai deja osteoporoză, discută cu medicul tău înainte de a începe să faci exercițiu fizic, pentru a afla dacă există anumite particularități de care trebuie să ții cont!
Ghidurile pentru managementul osteoporozei recomandă în mod special întărirea musculaturii din jurul zonelor celor mai afectate de osteoporoză – spate, șolduri și picioare. Dar femeile cu osteoporoză, mai ales cele cu fracturi vertebrale, trebuie să evite mișcările de ridicare sau tracțiune cu flexia anterioară a coloanei și pot beneficia de un program de exerciții de stretching și întărire pentru musculatura extensoare a coloanei.
1/3 din femeile > 65 de ani au o cădere cel puțin o dată pe an, iar riscul de cădere și fractură crește odată cu avansarea în vârstă;
cele mai multe fracturi se produc ca urmare a unei căderi, deci, programele ca tai chi care ameliorează echilibrul, mersul și forța musculară sunt foarte eficiente pentru prevenirea căderilor și implicit a fracturilor la adulții mai vârstnici;
amenajările specifice ale casei (balustrade, evitarea pragurilor și covoarelor care alunecă și a obiectelor de care ne putem împiedica, ștergerea imediată a lichidelor de pe pardoseală etc) și ajustarea dozelor unor tratamente care pot afecta menținerea echilibrului (benzodiazepine, neuroleptice, antidepresive) reduc semnificativ riscul de cădere.
În prezent este în desfășurare o dezbatere după rapoarte care au evidențiat creșterea riscului de infarct miocardic și de litiază renală în urma suplimentării calciului. Mesajul este că e probabil mult mai bine să ne asigurăm aportul de calciu din dietă decât prin administrarea de suplimente alimentare. Suplimentarea cu calciu sau calciu cu vitamina D se recomandă doar la persoanele care nu își pot asigura necesarul de calciu prin alimentație și în doze de nu mai mult de 500-600 mg/zi.
Printre alimentele bogate în calciu se numără: lapte, iaurt, brânză, legume cu frunze verzi (spanac, salata verde, urzici, kale), semințe de susan, curmale, tofu, soya, sardine, nuci, migdale, somon, broccoli, linte, fasole.
Nivelul de vitamina D ar trebui măsurat obligatoriu în perimenopauză, pentru că petrecând tot mai mult timp între patru pereți, unde nu suntem expuși la lumină naturală, foarte mulți dintre noi avem carențe de vitamina D. Suplimentarea vitaminei D cu 1000 UI/zi timp de 9 luni pe an a scăzut pierderea osoasă la femeile între 50 și 65 de ani.
Vitamina K2 este implicată, împreună cu vitamina D, în metabolismul calciului și menținerea sănătății oaselor, cele două având roluri complementare: vitamina D crește depunerea calciului în oase, în timp ce vitamina K2 stimulează osteocalcina, care leagă calciul de matricea osoasă. Vitamina D este implicată în menținerea rezistenței oaselor, iar vitamina K2 în menținerea flexibilității lor.
Sunt bogate în vitamina D somonul, uleiul de ficat de cod, ciupercile și gălbenușul de ou.
Se pare că atât calciul, cât și vitamina D, sunt așa-numiți “nutrienți prag” (threshold nutrients), ceea ce înseamnă că scăderea lor sub un nivel prag este dăunătoare, dar creșterea lor peste nivelul respectiv nu aduce neapărat beneficii suplimentare. Femeile cu osteoporoză nu au nevoie de mai mult calciu decât cele cu DMO normală și nu avem dovezi că suplimentele de Ca și vitamina D cresc efectul tratamentelor pentru osteoporoză. Un aport adecvat de calciu și vitamina D este recomandat în timpul tratamentelor pentru osteoporoză pentru evitarea hipocalcemiei induse de aceste tratamente.
Aportul crescut de proteine s-a asociat cu ameliorarea eficienței creșterii masei musculare prin exercițiu fizic și cu scăderea frecvenței căderilor la adulții mai vârstnici. Aportul zilnic de proteine ar trebui să fie în jur de 2,2 g/kgcorp de greutate ideală.
Microbiomul intestinal poate influența unele aspecte importante pentru sănătatea oaselor, cum sunt absorbția calciului și vitaminei D și răspunsul imunitar. În studii efectuate pe animale, probioticele previn pierderea osoasă dată de deficitul de estrogen. Există, de asemenea, studii preliminare la oameni care sugerează că probioticele ar putea avea un rol în prevenirea pierderii osoase.
Datele de care dispunem în prezent arată că THM reduce riscul fracturilor osteoporotice atât la femeile care au risc scăzut, cât și la cele cu osteoporoză diagnosticată.
Conform ultimului “Consens privind prevenirea și tratamentul osteoporozei la femeile în postmenopauză” publicat de The British Menopause Society (BMS) în 2023, dozele standard de estrogeni care asigură conservarea osoasă sunt 2 mg estradiol oral, 0,625 mg EEC (estrogeni ecvini conjugați) sau plasture de 1 mg estradiol transdermic. Se menționează, însă, în același consens, că în prezent există dovezi că și dozele mai mici au acest efect de conservare osoasă.
Studiile epidemiologice au arătat că THM este o metodă eficientă de prevenire a fracturilor, cu condiția să fie utilizată continuu, deoarece efectele favorabile ale estrogenilor și medicamentelor estrogen-like (raloxifen, bazedoxifen) pe DMO persistă atâta vreme cât se continuă tratamentul, dar dispar la întreruperea lui, atingând nivelele pre-tratament în aproximativ 2 ani.
>>> Totuși, chiar și câțiva ani de THM în jurul momentului instalării menopauzei au efect pe termen lung prin scăderea riscului de fracturi, probabil prin prevenirea demineralizării accelerate și a afectării microarhitecturii osului în această perioadă.
Nu s-au observat diferențe între efectele estrogenilor administrați oral față de cei administrați transdermic, dar cei transdermici au risc mai redus de tromboză și AVC, în special la femeile mai în vârstă.
>>> La femeile care nu au osteoporoză, THM scade riscul de fracturi, inclusiv de șold, cu aproximativ 30%.
În timp ce pentru tratamentul osteoporozei avem în prezent numeroase alternative, THM rămâne o variantă excelentă pentru prevenție, în special la femeile <60 de ani și la mai puțin de 10 ani de la instalarea menopauzei. La femeile peste 60 de ani, tot conform BMS, doza trebuie adaptată vârstei femeii.
Pentru femeile cu insuficiență ovariană prematură (POI), menopauză precoce sau menopauză indusă, THM este tratamentul de primă linie pentru prevenirea osteoporozei și fracturilor, desigur, în absența contraindicațiilor. La aceaste femei THM ar trebui continuată cel puțin până la vârsta medie de instalare a menopauzei, care este de 51 de ani. Femeile mai tinere, în special cele <40 de ani, s-ar putea, conform luării de poziție a The Menopause Society (fosta The North American Menopause Society – NAMS) să aibă nevoie de doze mai mari de estrogeni pentru protecția osoasă.
Datele de care dispunem în prezent arată că testosteronul crește DMO la femei, iar nivelele scăzute de testosteron se asociază cu osteopenia. De asemenea, este probabil că testosteronul crește masa și forța musculară, scăzând astfel riscul de cădere și fracturi.
Totuși, societățile de profil estimează că este nevoie de mai multe studii pentru a recomanda terapia cu testosteron ca parte a THM în vederea prevenirii osteoporozei. Deocamdată singura indicație oficială a terapiei cu testosteron la femei privește tulburarea hipoactivă a dorinței sexuale (HSDD – Hypoactive Sexual Desire Disorder).
Există în prezent numeroase tratamente pentru osteoporoză, care se încadrează în principal în două categorii.
Prima categorie sunt agenții antiresorbtivi, care inhibă resorbția osoasă, menținând DMO și reducând riscul de fracturi, dar nu repară microarhitectura osoasă:
A doua categorie sunt agenții osteoanabolici, care stimulează formarea de os nou și ameliorează microarhitectura osului, crescând DMP și scăzând riscul de fracturi mai rapid decât agenții antiresorbtivi:
Tratamentul osteoporozei diagnosticate este condus de obicei de medicul endocrinolog. Conform International Menopause Society, recomandările de tratament se fac în funcție de stratificarea riscului de fracturi.
Referințe:
Wright, V. J., Schwartzman, J. D., Itinoche, R., & Wittstein, J. (2024). The musculoskeletal syndrome of menopause. Climacteric, 27(5), 466–472. https://doi.org/10.1080/13697137.2024.2380363
The North American Menopause Society – Menopause Practice – A Clinician’s Guide, 6th edition (2019)
International Osteoporosis Foundation – Strong bones make stronger women 2020 patient leaflet
de Villiers TJ, Goldstein SR. Update on bone health: the International Menopause Society White Paper 2021. Climacteric. 2021 Oct;24(5):498-504. doi: 10.1080/13697137.2021.1950967. PMID: 34498505.
BMS Consensus Statement: Prevention and treatment of osteoporosis in post menopausal women (2023) – https://thebms.org.uk/wp-content/uploads/2023/10/06-BMS-ConsensusStatement-Prevention-and-treatment-of-osteoporosis-in-women-SEPT2023-A.pdf
McClung, Michael Roy, Pinkerton, JoAnn, Blake, Jennifer, Cosman, Felicia, Lewiecki, E and Shapiro, Marla. (2021). Management of osteoporosis in postmenopausal women : the 2021 position statement of The North American Menopause Society. Menopause. 28(9), pp. 973-997. https://doi.org/10.1097/GME.0000000000001831
Willers, C., Norton, N., Harvey, N.C. et al. Osteoporosis in Europe: a compendium of country-specific reports. Arch Osteoporos 17, 23 (2022). https://doi.org/10.1007/s11657-021-00969-8
Kalinkovich, A., & Livshits, G. (2017). Sarcopenic obesity or obese sarcopenia: A cross talk between age-associated adipose tissue and skeletal muscle inflammation as a main mechanism of the pathogenesis. Ageing Research Reviews, 35, 200-221. https://doi.org/10.1016/j.arr.2016.09.008
Chun-wei Li et al. “Pathogenesis of sarcopenia and the relationship with fat mass: descriptive review.” Journal of Cachexia, Sarcopenia and Muscle, 13 (2022): 781 – 794. https://doi.org/10.1002/jcsm.12901
Gandham, A., Mesinovic, J., Jansons, P., Zengin, A., Bonham, M., Ebeling, P., & Scott, D., 2021. Falls, fractures, and areal bone mineral density in older adults with sarcopenic obesity: A systematic review and meta‐analysis. Obesity Reviews, 22. https://doi.org/10.1111/obr.13187
Buckinx F, Aubertin-Leheudre M. Sarcopenia in Menopausal Women: Current Perspectives. Int J Womens Health. 2022;14:805-819 https://doi.org/10.2147/IJWH.S340537
DISCLAIMER: Informațiile prezentate pe acest site au scop strict educativ și de informare. Ele nu au valoare de sfaturi medicale individuale și nu înlocuiesc consultația medicală.
Copyright © 2025 Dr. Ghemes Catalina, All rights reserved.