În prezent sunt descrise peste 70 de simptome care pot apărea în perioada de perimenopauză și menopauză. Această diversitate este rezultatul a cel puțin două caracteristici ale hormonilor sexuali, și în special ale estrogenilor:
Mitocondriile sunt organite celulare, adică un fel de organe în miniatură prezente în marea majoritate a celulelor noastre. Ele sunt considerate uzina energetică a celulei, fiind implicate în transformarea nutrienților pe care îi primim din alimentație în energie și în stocarea acestei energii. Practic, mitocondriile sunt responsabile pentru generarea energiei necesare tuturor proceselor care au loc în corpul nostru – de la gândire și mișcare la cele mai elementare reacții chimice și la sinteza tuturor componentelor din organism.
Estradiolul, progesteronul și testosteronul influențează direct activitatea mitocondriilor în tot corpul, dar mai ales în creier și în mușchi. Buna funcționare a mitocondriilor depinde de hormonii sexuali, iar sinteza hormonilor sexuali depinde, la rândul ei, de energia generată de mitocondrii.
Se consideră că disfuncția mitocondriilor este implicată în procesul de îmbătrânire. Hormonii sexuali susțin activitatea mitocondriilor, deci, prin suplimentarea/înlocuirea lor vom încetini procesele care duc la îmbătrânire.
Sistemul imunitar este un ansamblu complex de organe, globule albe sangvine (leucocite), anticorpi și alte substanțe al căror rol este să ne protejeze de microbi și alți factori externi dăunători. La fel de important este însă ca sistemul imunitar să diferențieze țesuturile proprii organismului (self) de cele străine (non-self), pentru a nu genera reacții exagerate în cursul cărora să își atace propriile structuri (auto-imunitate).
Toate tipurile de celule imunitare au receptori pentru estrogeni, și mare parte din ele au și receptori pentru progesteron. Estradiolul susține activitatea leucocitelor în cursul răspunsului inflamator și producția de anticorpi, fiind implicat atât în imunitatea înnăscută cât și în cea dobândită de-a lungul vieții.
Totodată, atât estradiolul cât și progesteronul au un marcat rol antiinflamator, prevenind răspunsurile inflamatorii exagerate.
Microbiomul reprezintă totalitatea microbilor care trăiesc la suprafața și în interiorul corpului nostru – din care aproximativ 80% de găsesc în intestin. În prezent se cunoaște faptul că acești microbi sunt implicați în numeroase procese ale corpului, de la metabolism și menținerea greutății corporale, până la funcționarea sistemului imunitar, dispoziție și apetit. Dezechilibrul florei microbiene intestinale – numit disbioză – are repercusiuni importante asupra sănătății.
În cadrul microbiomului intestinal există microbi – numiți mai recent estrobolom – care reglează concentrația estradiolului în sânge, influențând cantitatea de estrogeni eliminați în intestin care sunt reabsorbiți în circulație.
La rândul lor, nivelele adecvate de estradiol mențin sănătoasă mucoasa intestinală, scăzând astfel riscul de obezitate și diabet. Scăderea estrogenilor în menopauză modifică microbiomul intestinal, favorizând intestinul hiperpermeabil și absorbția prim mucoasa intestinală afectată a unor compuși toxici, care generează o stare de inflamație cronică. Astăzi știm că acest grad de inflamație cronică se află la baza tuturor bolilor cronice, de la cele cardiovasculare și metabolice, până la bolile neurodegenerative și cancer.
90% din femei au cel puțin un simptom de (peri)menopauză. În unele populații, cele mai frecvente simptome sunt simptomele vasomotorii (bufeuri și transpirații nocturne), pe când în altele femeile resimt mai frecvent simptomele neurocognitive sau durerile osteoarticulare. Cam 30% din femei au simptome cu un impact negativ semnificativ asupra vieții, iar 15% au simptome debilitante. 75% dintre femei merg la medic pentru un simptom de (peri)menopauză, chiar dacă adesea aceste simptome nu sunt asociate cu (peri)menopauza nici de către pacientă, nici de către medic.
Pentru că rolul hormonilor sexuali depășește cu mult sfera reproducerii, simptomele și semnele cauzate de oscilațiile și apoi de scăderea acestor hormoni sunt foarte diverse. Asta face ca multe femei să nu facă legătura între aceste simptome și (peri)menopauză și să consulte o mulțime de medici de diverse specialități. Cum, din nefericire, majoritatea medicilor nu recunosc nici ei aceste simptome pentru că menopauza nu ocupă un loc important în pregătirea medicală, aceste femei sfârșesc cu o serie de tratamente – de la somnifere la antidepresive și de la antiinflamatorii la cure multiple de antibiotice – care fie nu funcționează, fie nu dau rezultate optime câtă vreme nu este rezolvat deficitul hormonal care stă la baza simptomelor.
De aceea, este foarte important ca femeile să fie educate în privința simptomelor de perimenopauză și menopauză, mai ales că prevenirea problemelor de sănătate care apar de obicei în anii următori este cu atât mai eficientă cu cât este începută mai devreme.
Se bănuiește că sunt implicați factori genetici și factori de mediu care activează/reprimă unele gene. Aceste gene pot fi transmise nu doar de la mamă ci și de la femei din familie, sau din familia tatălui/alte rude. Așadar, factorii genetici se pare că joacă un rol important, ceea ce nu înseamnă că nu putem să îi influențăm prin stilul de viață.
Ceea ce nu trebuie să scăpăm din vedere este că simptomele sunt doar vârful iceberg-ului. Din nefericire, restul efectelor deficitului hormonal asupra sănătății pe termen lung se exercită cu sau fără simptome, de aceea e greșit să credem că dacă nu avem simptome supărătoare de menopauză, asta înseamnă că nu avem nicio problemă.
Ei bine, nu. Aceste simptome și semne, precum și riscurile pe termen lung pentru sănătate, apar atunci când hormonii sexuali nu sunt secretați adecvat indiferent de vârstă și indiferent de cauze.
La femeile cu insuficiență ovariană prematură (la care menopauza se instalează înainte de 40 de ani), sau la cele cu menopauză precoce (înainte de 45 de ani) de cauză chirurgicală sau în urma unor tratamente chimio sau radioterapice – simptomele sunt aceleași, doar că și mai crescute în intensitate, iar riscurile pentru sănătate pe termen lung sunt și ele accentuate, în ciuda vârstei tinere.
În plus, există o serie de afecțiuni care apar mai frecvent la femei decât la bărbații de aceeași vârstă. De exemplu:
Avem nevoie de educație privind (peri)menopauza, pentru ca femeile să cunoască uneltele pe care le au la dispoziție pentru a-și păstra sănătatea și autonomia în a doua jumătate a vieții.
Studiile antropologice sugerează că vârsta de instalare a menopauzei nu s-a modificat în ultimele zeci de mii de ani la specia umană, dar până în urmă cu un secol, în general femeile mureau la scurt timp după ce intrau la menopauză.
Speranța medie de viață a crescut însă constant de-a lungul ultimelor decenii și se pare că femeile nu au fost “proiectate” să își trăiască aproape jumătate din viață în deficit hormonal. În prezent, speranța medie de viață (lifespan) în România este pentru femei de 79 de ani, dar speranța de viață sănătoasă (healthspan) este de doar 59 de ani. Asta înseamnă că am adăugat în medie 20 de ani în care calitatea vieții lasă de dorit, în care adesea ne pierdem autonomia și devenim o povară pentru cei din jur.
Este momentul să schimbăm abordarea, se cunosc deja suficiente modalități prin care putem să ne influențăm pozitiv calitatea vieții – cu condiția să fim informate. Dacă vrem să ne păstrăm vitalitatea și autonomia cât mai mult timp, avem nevoie de o serie de intervenții prin care să ne modificăm felul în care mâncăm, felul în care ne mișcăm, felul în care dormim, gradul de stres și statusul hormonal. Cu cât vom aduce aceste intervenții în viața noastră mai devreme, cu atât efectele vor fi mai bune.
DISCLAIMER: Informațiile prezentate pe acest site au scop strict educativ și de informare. Ele nu au valoare de sfaturi medicale individuale și nu înlocuiesc consultația medicală.
Copyright © 2025 Dr. Ghemes Catalina, All rights reserved.